marea deplângere a obscurității mele unu
de Tristan Tzara(2009)
2 min lectură
Mediu
rece vâltoare zigzag al sângelui
n-am niciun suflet cascadă fără niciun
prieten și niciun talent doamne
eu nu primesc întotdeauna
scrisorile mamei mele
ce trebuie să treacă prin rusia
prin norvegia și prin anglia
amintirile în spirale roșii
îmi prăjesc creierul în rândurile
amfiteatrului
și ca o reclamă luminoasă
a sufletului meu, ghinion a țâșnit din
sfera
turn de lumină inel forfotind
de furnici albastre
nimb veștejit secetă a
supărării
vino aproape de mine ca rugăciunea
să nu te enerveze coboară în
pământ precum scafandri
încă neinventați
apoi obscuritatea de fier se va preface
în sare și vin
simplitate paratrăznet al plantelor
noastre ai grijă
paratrăznete care formează
un păianjen
astfel devin cununa unui
christ enorm
amorf ținut arc voltaic
vulturii zăpezii vor veni
ca să hrănească stânca
unde lut adânc va deveni
lapte
și laptele va tulbura noaptea
lanțurile vor vibra
ploaia va face lanțuri
grele
va forma roți în spațiu
raze
sceptrul în mijlocul cărora crengi
ziare vechi tapetează
un paralitic
nimb veștejit
inel forfotind de furnici albastre
domn deget auriu furnal
sphingerie
de ce să-l strângi de ce
după bubuitul tunetului martie
militarul se va dezlănțui
disperarea mea tub de fier ca de tinichea
dar de ce oh de ce?
așa așa mereu dar drumul
t u t r e b u i e s ă f i i p l o a i a m e a
o b s c u r i t a t e a m e a m e t a l u l m e u
c i r c u i t u l m e u f a r m a c i a m e a n u
m a i p l â n g e n u m a i p l â n g e
d a c ă v r e i
(traducere: Yigru Zeltil)