[fragmente]
de Tristan Tzara(2009)
1 min lectură
Mediu
Între bolnavii din cearșafurile albe
Și gemetele curate ca ninsoarea
În perdele cine s-a ascuns
Cine s-a spânzurat...
Șoarecii rod scândurile de sub pat.
*
Din perdele alunecă LACRIMI MARI
capete de cai pe bazalt cum
se sparg jucării de sticlă între stele cu lanțuri la animale
și în ghețari aș vrea să urmez
cu rădăcina
cu boala
cu nisipul ce-mi furnică în CREIER
fiindcă sînt foarte inteligent
și în întuneric
* Primele poeme; 1971
