Sari la conținutul principal
Poezie.ro

drogherie-conștiință

din vingt-cinq poèmes (1918)

de Tristan Tzara(2009)

2 min lectură

Mediu
din lampa unui crin se va naște un prinț atât de înalt
încât artezienele vor înălța uzinele
și lipitoarea transformându-se în arbore maladiv
caut rădăcina doamne imobil doamne imobil
pentru ce atunci da vei afla
vino rotindu-te către plânsul inutil
papagal umed
cactus de lignit umflă-te între coarnele vacii negre
papagalul scobește turnul manechinul sfânt
în inimă există un copil - o lampă
medicul spune că el nu va trece noaptea
pleacă apoi în linii scurte și ascuțite liniște rocă silicioasă
când lupul vânăt se odihnește pe alb
alesul își alungă-ntemnițații
arătând flora născută din moarte care va fi cauza
și va apărea cardinalul de franța
cei trei crini lumină fulgurală virtute electrică
roșu lung sec pictând pești și litere în culori
uriașul leprosul peisajului
încremenește între două orașe
are pârâuri cadență și țestoasele de pe coline se-adună greoi
scuipă nisip își frământă plămânii de lână să limpezești
sufletul și privighetoarea se rotesc în râsul său - floarea-soarelui
vrea să culeagă curcubeul inima mea este o stea de mare de hârtie
în missouri în brazilia în antile
dacă te gândești și dacă ești mulțumit cititorule devii pentru o clipă transparent
creierul tău burete transparent
și în această transparență va fi o altă transparență mai îndepărtată
îndepărtată când un animal nou se va albăstri în această transparență
(traducere de Nicolae Tzone)

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Curent
dadaism
Cuvinte
220
Citire
2 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Tristan Tzara. “drogherie-conștiință.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/tristan-tzara/poezie/drogherie-constiinta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.