Cântec vechi
de Tristan Tzara(2005)
1 min lectură
Mediu
Lângă mare am făcut cântarea asta
Ascultați să i-o spuneți dacă o s-o întâlniți
E înaltă, are ochi buni și liniștiți
Și e blondă cum e iarba ce-a simțit fiorul coasei
O, te-ai dus, te-ai dus iubito într-o iarnă după masă
Și mi-e inima o floare ofilită
O hârtie – poezie veche și demult mototolită
Și-aruncată în cutie sau sub masă
Tu ai vrut Marie să-ți legi o frânghie de gât
Fiindcă mama ta te-a iubit
În haine de Duminică dânsul a venit
Și ți-a șters de pe florile obrazului plânsul.
– Luna e roșie Marie, noaptea cum să fie – cenușie
Vino cu mine la moșie
O să-ți plângi întâi durerea toată, nesupărată
Într-o odae veche și întunecoasă, într-o odae liniștită și curată.
Unde să te poți desbrăca în pielea goală
Ca să dai suferinței desmierdări
Poate o să vrei cărți cu poezie pentru uitări
Sau păpușă cu leagăn și îngrijiri de boală.
O să ne plimbăm în sanie pe câmpia înzăpezită
Și o să mă joc cu inima ta de pisică
Primăvara o să invităm prieteni la moșie
Și o să petrecem în bucurie.
Pădurea Gărceni, 1913