Roza orelor
de Stephan Roll(2009)
2 min lectură
Mediu
În crepusculul de safir armăsarul oprește brusc.
Din floarea orei
albastre se dezbracă femeile luminii în oglinzi
plutesc lebezi de zăpadă în norii pe terasă
ascultă urechea lipită pe roza continentelor
cavaleria lunii:
copitele izbind acoperișele de fildeș, umărul rotund
al mărilor,
coroana și sceptrul regilor somnoroși.
Sunt viorile păsărilor cari zboară
în colivia pădurii;
Sunt păsările viorilor cari cântă
în gradjurile vieții.
Ca o minge pământul se rostogolește
lângă pantofii tăi de trandafiri:
întinde catifeaua Europei,
strânge nuferii corăbiilor la pieptul pământului,
pune funda flăcării pe tâmplă,
piaptănă flăcările vulcanilor
cu degetele somnoroase ca lăcustele în aburi
și așează perdeaua cu livezi la geamul amintirii.
Un porumbel de bronz trezește din somnul de porci
preoții catolici: Angelus;
vreau o balansare a oceanului
cu mugetul coralilor strâns în zăbala valurilor
pentru nemișcarea în somn a ta,
pentru statuetele de porțelan,
pentru cojile de ou cari le ascund
țipetele mici ca licurici de aur.
Sania luminii alunecă în zăpada luminii
Îți aduc într-un ghiocel balaurul
care te înfricoșa în vis.
O stea ca o lacrimă scânteie pe geana aurorei.
Îți aduc în deget turnul de iris
pentru ochiul care va descinde din pleoapă;
steagul preeriilor desface trecutul glorios al florilor
ca un șarpe crinul urcă pe pulpă,
ca o harfă lumin scoboară pe gât.