Goana
de Ștefan Octavian Iosif(2005)
1 min lectură
Mediu
Pornește-n zvon de zurgălăi
Vuind caleasca boierească,
Dănciugii goi s-alungă droaie,
Boierul strigă din calească:
— Hei! cine vrea această pungă?
Voinicul ăla s-o ajungă!
O goană de ogari, nebună,
Toți se reped, că toți o vor.
Dând chiot, surugiul mână,
Clăbuci fac armăsarii-n zbor;
Și urlă haita țigănească
Prin nori de praf, după calească.
S-apuce-ntâi toți vor odată,
Se zbuciumă, se îmbrâncesc;
Se-ncinge-o luptă desperată,
Și cad, și se rostogolesc:
Naintea lor caleasca zboară...
Ei sar; s-aștern pe goană iară...
Târziu, sătui de alergare,
S-abat pierzând orice speranță...
Caleasca după deal dispare.
Departe flutură o treanță...
E unul dintre puradei,
Tot se mai ține-n urma ei.
Un pas mai e pân\' la calească,
Dar simte că rămâne-n urmă...
Ar vrea să strige, s-o oprească,
Dar răsuflarea i se curmă:
Un gest în sus, un vaiet stins,
Și cade mort, cu brațu-ntins...