Plimbare-n zi de vară
de Ștefan Baciu(2010)
1 min lectură
Mediu
Brazii pitici vărsau ozon în alba dimineață
Și ierburile-nalte, mai-mai te-acopereau,
Pășeai pierdută-n rouă și-n verdeață,
Vorbind cu munții cari recunoșteau
Pasul tău mic și iute închis într-o sandală,
Cuvântul tău fiebinte și gestul tău știut.
Ședeam pe-un trunchi de carpen în liniștea totală
Ce urcă în amiază - altar necunoscut.
Vorbeam atât de simplu, atât de prietenește,
Încât tăcu-n pădure și fluierul lui Pan.
În gara de departe, vedeam cum fumul crește,
Întocmai cum crescură și grânele în lan.
Rar ne-aplecam genunchii și culegeam o floare,
Nici nu știam prea-bine pe unde am ajuns;
Ar trebui să mergem, ai zis, privind spre soare
Și ne-am întors spre satul, pierdut sau doar ascuns.