29 octombrie 1934
de Ștefan Baciu(2010)
1 min lectură
Mediu
Șaisprezece ani, Șaisprezece stele, tot atâtea deziluzii
Mâine - nu mai am voie să umblu hai-hui
Voi plânge după ani zece, când mâncam cruzii
Pepeni, când mă plimbam de mână cu porunca nimănui.
Șaisprezece ani, nici o lacrimă dulce ca o turtă
Fiecare cuvânt sobru, fiecare gest aritmetic calculat,
Nădragi lungi, încopciați cu aramă pe burtă,
Și nici un copil de vecin nețesălat.
Nici o baie în pielea goală pușcă la gârlă,
Nici un gând la cărăbuși, sau la fata bolnavă;
Să mă usuc pe mal lunecos și umed, șopârlă;
Să fac poeme în iarbă și-n țărână jilavă.
Câțiva prieteni vor aduce în loc de bomboane
Un sfat uzat, vor ședea la masă, vor vorbi nesiliți,
Vor fi palizi de inteligență și de carte, ca niște lampioane
Șaisprezece cicatrice, șaisprezece ani de tâmplă lipiți.