Pod eleat
din Pod eleat (1935)
de Simion Stolnicu(2010)
4 min lectură
Mediu
Spre zori, podul era unghiu spart în infinit
Ca-n faustiana pentagramă;
Văzui oțelul cerului, în rouă, descălit,
Și-n cuiburi, nins, lunarul menestrel de scamă.
Îndrăgostit în somn, purtam mâini vibratile
Pe mușchiu-i ud, mușchiul cu zile;
Rinocer părea podul, neînțeles de blând
C-un colibri ce-i pigulea viermișori de gând.
Împovărat de jerbii treceam
Pe pod și de parfum mă-mpleticeam;
Mi-am jucat fantezia la ruleta insomniilor,
Și-atât mai avem: jerbii, - ochilor, stihiilor!...
Ape luceau ca râul de aur pierdut,
Aștrii crupieri se schimbau la orizon,
Jucătorii verzi s-azvârleau din balcon
Și jerbii încrustau un vis pe scut.
Melcii podului îmi cresc pe timpane
Și mucegaiul alb, din chei de bolți;
Podu-i beat de-ncremeniri inumane
Și-n albie sonoră deschide șapte porți.
Melcii podului îmi dau polei de frești,
Îndreaptă mănuși optice spre mine și zodii;
I-aud cum înalță huma-n flori de cești
Și-s răstignit pe piatră-n pliscuri de erodii.
Deschiolați-vă agate-n cadran,
Să luăm drumului mare nestemata namilă,
Să nu mai fie obsesie pentru samaritean
Și brățara lăstunilor să nu-i fie labilă.
S-ascundem orga-n piatră de bătaia cu flori,
Spre-a nu-mblânzi iubiri, ci litofage;
Diapazonul daltei lovit interior
Să schimbe-n corifei trilobiți și alge.
Pod al sinuciderii, pod fără dare,
Ai uitat rigoarea meridianelor, -
Pod al berlinelor și al pavanelor,
Inel de șarpe năpârlit spre mare!
Gale de greieri dai celestei săli de arme,
Ei cântă ca demenții lui Poe în libertate,
Prințese mici n-aplaudă, căci pot să li se sfarme
Mâinile mici tanagrelor alienate.
Pe-acest aeroport de îngeri și hulube,
Stă umbra ce-a văzut reversul selenar,
Umbra cum i-albușul ouălor de mierlă,
Umbra-n crinolina vânătă din hrube.
Podul i-ar bea sângele ca unui buratic.
Dar brațele lui sunt șerpi ținuți în spirt;
Umbra-și deșiră-n unde trena ei cu plumburi
Și pescuiește-un teatru de păpuși acvatic.
Vreau poemul hoinarilor ce scuipă de pe pod,
Narciși privindu-se-n curcubeie salivare, -
De li s-au spart efigiile-n ape curgătoare,
Să-i scuipe Zodiacul cu plod!
Scuipatul lor, alene pogorât păiangăn,
Urzi-va spuma de zeițe dătătoare -
Ele-or pluti departe-n estuare,
Ei scuipă dinți de lapte-n soare, ca din leagăn.
Apolodor, ce schimbi și fără dinamită,
Zidește-n pieptu-mi cicluri sfârșind cu vorba: \"stele\"
Și-ți voi aduce, duhuri sfrijite pe vintrele,
Chin centrifugal, scrâșnire aurită.
Un râu de iad e gata-n valah terțiar;
În industrii, oftatul sculpturilor din păcuri -
Pe dâmburi, să nu știu de-s potolite focuri,
Ori ocolite-n vârstele-mi cu glezne-nfipte-n jar.
În vămi fac piramide arhanghelii gimnaști -
Să nu-ți cutremuri unghiuri, să nu dărâmi cohorte?
De un podar \"Manole\" ziditele aorte
Găsește-le să-i apere de iconoclaști!
Plâng râuri mici că sunt improprii de maree
Și n-au să zvârle unda la tălpile cerești!
De nu poți fosforul marin să-l legiuiești,
Trezește-n temelie geamătul de fee!
Jepii-ngenunche pe-altitudini de meninge,
Cirezile boite simulează calvaruri,
Și-mi suie precum lui Pafnutie-n varuri
Și visul în viteză, farurile-și stinge.
Sub pod sunt arcadele afumate de nave -
De ce lăsați să meargă-un tractor pe catedrală
Și bicicliștii goi printre domuri suave?
În porfir mai este o firidă goală?
Liliac, dă-mi unghiile de hibernări pe zid!
Dar nu mă vor prinde năierii-n berete?...
Podule, tu ai un sistem de planete?
Ești alb! Geloase, vidrele pleoapele închid...
Cine mă cuprinde c-un baraj de nimfe!?
Din sloiuri voi dura cariatide pioase...
Pontoane de fosfor peste rotiri de limfe,
Vreau să vă-nnod cu mătase...
S-a-ntins lacul magic de viori al Cremonei
Pe ape, sub podul cu maeștrii-n extaz,
Veniți s-afunde paltinul - sculptat o viață-n iaz,
Interior să prindă colorile-anemonei.
Dar podu-i împietrește! Se-mbăiază
În ahimiile viorii doar Selene:
Sânul ei acum i-actinie și rază
La podul eleat, la inimă, la gene...