Aproape un madrigal
de Salvatore Quasimodo(2019)
1 min lectură
Mediu
Floarea-soarelui se înclină spre vest
și ziua deja cade în el
ochiul în ruine și aerul vara
se îngroașă și deja curbează frunzele si fumul
de șantiere de construcții. Ea dispare curgând
uscat de nori și strident de fulgere
acest ultim joc al cerului. Cu toate acestea,
și de ani de zile, dragă, ne împiedică să ne schimbăm
unii copaci strânși în interiorul cercului
din Navigli. Dar este întotdeauna ziua noastră
și întotdeauna acel soare care se îndepărtează
cu firul razei sale afectuoase.
Nu mai am amintiri, nu vreau să-mi amintesc;
memoria revine la moarte,
viața este nesfârșită. În fiecare zi
este al nostru. Unul se va opri pentru totdeauna,
și tu cu mine când te uiți târziu.
Aici pe malul canalului, picioarele
în leagăn, ca și copiii,
ne uităm la apă, primele ramuri dinăuntru
culoarea verde care se întunecă.
Și omul care se apropie în tăcere
el nu ascunde un cuțit în mâinile lui,
ci o floare de geranium.