Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Glorificarea lui Buddha

din volumul: Poezii noi, Partea a doua

de Rainer Maria Rilke(2020)

1 min lectură

Mediu
Al miezurilor miez, inima inimilor,
migdală ce te-nchizi şi te-ndulceşti –
acestea toate, până la capătul lumilor
sublime, e carnea rodului ce tu eşti.
Nimic de tine, simţi, nu se mai ţine;
cinste ţie: coaja ta e în Nesfârşit.
Acolo, straşnica-ţi sevă zace şi-ntreţine
ajutată de-o strălucire dinafară, din Zenit.
Căci în înalt de nalturi, sorii tăi,
nemaivăzut sunt toţi deplin rotiţi şi orbitor.
Ci înlăuntrul tău a şi început
ce stă deasupra sorilor.
traducere de Dan Constantinescu

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
78
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Rainer Maria Rilke. “Glorificarea lui Buddha.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/rainer-maria-rilke/poezie/glorificarea-lui-buddha

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.