Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Autoportret din anul 1906

din volumul: Poezii noi, Partea întâi

de Rainer Maria Rilke(2020)

1 min lectură

Mediu
Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
totuşi de slujitor şi de femeie.
Gura, cum se cuvine, ferm trasată,
nu convingând dar exprimând dreptate,
şi fruntea fără nici o răutate,
privire-ades în umbră aplecată.
Asta, ca-ntreg, abia doar presimţit;
nicicând în chin sau în izbânzi, unite,
spre a străbate căi neistovite
şi totuşi, parcă-n lucruri risipite,
ceva real şi grav s-a plănuit.
traducere de Maria Banuş

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
79
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Rainer Maria Rilke. “Autoportret din anul 1906.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/rainer-maria-rilke/poezie/autoportret-din-anul-1906

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.