Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Rămas bun lumilor pierdute

de Rafael Alberti(2018)

1 min lectură

Mediu
Dacă fluieratul unui băiat e semnul care face să se
ilumineze ramurile
și să renască din somn balcoanele create pe neștiute
de o rândunică pentru ca văzduhul să
le orchestreze,
văzduhul îngropat în harpele pe care burnița
le face să tresară deodată,
-- fă tu astfel ca moartea mea să se desprindă lin
de cerurile care se caută și nu se întâlnesc.
Cine m-a amăgit aprinzându-și sufletul la înălțimile
unde glasurile au acum bătaia de aripi
a unei păsări înecate?
Aceste nopți se năruie cu căința că ele au născocit
nălucile înghețate.
Spuneți-mi rămas bun aproape de trei ori,
din ungherele cele mai întunecoase.
E singurul lucru pe care îl cer.
Căci nu-mi aduc bine aminte dacă pe tine te-am cunoscut
în adâncul apelor,
dacă pe ea a trezit-o izbitura unei pietre de
potcoavele cailor,
sau dacă aceleia i-au dat viață oglinzile care adună frigul ochilor ce se dezgheață.
Uitare,
uitare și lacrimi pentru luminile care se cred acum
de-a pururi pierdute.
Traducere Geo Dumitrescu

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
165
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Rafael Alberti. “Rămas bun lumilor pierdute .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/rafael-alberti/poezie/ramas-bun-lumilor-pierdute

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.