Fără nici o scăpare
Poezii - Editura pentru literatură universală - 1964
de Rafael Alberti(2018)
1 min lectură
Mediu
Trebuia să plec de pe pământ,
pământul trebuia să mă scuipe de pe el o dată pentru
totdeauna, ca pe un fiu bastard,
ca pe un fiu temut pe care orașele nu speră
să-l recunoască niciodată.
Trebuia să plâng până ce voi mișca din loc trenurile
și voi încurca prin strigăte ceasurile mareelor,
dând cerului pricină să se lase în voia unui chin
fără ploaie.
Trebuia să mă surghiunesc fără voia mea,
să părăsesc niște dormitoare,
anumite ecouri
și niște ochi secați.
Acum plec.
Trebuia să trăiești mai mult de jumătate din viață fără
să cunoști glasurile care sosesc acum, petrecute
prin lume,
mai singuratic decât răceala unui turn menit să
lumineze calea păsărilor pierdute,
pe marea care tot curge prin tine până ce-ți umple
de sare cuvintele.
Trebuia neapărat să te fi născut singur și răbdător
fără glorie, ca să-mi spui:
Sunt treizeci de ani de când nu mai citesc ziarele:
mâine va fi vreme frumoasă.
Traducere Geo Dumitrescu