Cântec 37
de Rafael Alberti(2015)
1 min lectură
Mediu
Pe omul cel nou să-l creăm
cântând
Pe omul cel nou al Spaniei,
cântând.
Pe omul cel nou al lumii,
cântând.
Cânt această noapte cu stele
în care sunt singur, departe de țară.
Și totuși nu e nimeni pe pământ
să fie singur dacă știe să cânte.
Copacului îi țin ison frunzele
și dacă n-are foșnet nu mai e copac.
Iar pasărea o-ngână norii, vântul,
și dacă-i mută nu mai este pasăre.
Mării îi țin isonul valurile
și cântului ei sprinten, pânze-n larg.
Iar focul e-ngânat de flăcări și scântei,
De umbre chiar, când e înalt.
Nimica nu există-n lume singuratic.
Pe omul cel nou să-l creăm cântând.
Traducere de Geo Dumitrescu