Cântec 16
de Rafael Alberti(2018)
1 min lectură
Mediu
O, cu ce melancolie
mă gândesc la tine. Tu,
negreșit, ai fi văzut
ce văd eu în astă-seară.
Lucruri naturale, lucruri
bune și curate, sfinte,
încât doar cu ochii-n lacrimi
merită să le privești.
Un râu care nu se mișcă,
dar care ne-ntinde mâna,
susurând numele nostru.
Un cal ce-și ridică fruntea
când ne vede-ncet, trecând,
parcă vrând ceva să spună.
Și un câine credincios
gudurându-se, și-arată
dragostea și bunătatea.
Un copac care ne-mbie
umbra lui, ca un prieten
ce-ți dă casa, la nevoie.
Și-o dumbravă înflorită,
ce se pierde-n largul zării,
întinzând pășuni domoale
către cer….
Traducere Geo Dumitrescu