Iarba verde, acasă
din Iarba verde, acasă (1968)
de Radu Cârneci(2010)
1 min lectură
Mediu
- Pentru Emmi, cu dragoste -
Acasă, iarba verde aproape de mugure,
- vai, cum îi place să geamă sub pași! –
o simt cum îmi sărută glezne și tălpi,
oftând în zori, fără de somn, singură,
fragedă,
iarba în mai.
La amiază are ceva de mândră țărancă
rotindu-se, toată numai miresme,
și mă cheamă și mă cuprinde,
și-mi intră în sânge hoțește, femeie
pătimașă,
iarba în iunie.
Spre seară începe să cânte de nuntă:
se roagă pentru o noapte de dragoste,
se roagă să-i gust trupul, să-i pătrund
sângele în șuier de coasă,
aprigă,
iarba în iulie.
Seara, la piept, lung mi se tânguie:
e de dor arsă, de dor și neliniște,
trupul i se face străveziu și arde
și mă arde, și mă dărui, Doamne,
nebună-i
femeia de iarbă.
Noaptea, iarba se face de taină,
mă ia de mână, neagră și dârză
și plecăm, coborâm în rădăcini și acolo
ne unim trupurile și suntem
dulce țărână...