Radu Cârneci

Acele clipe de toamnă cu zei Și zeițe dintr-o creație de gând, acele ierburi albastre, acei cai în văzduh așteptând – acei munți cu femeile

… Spre Mausoleul sfânt, bat clopote. Ele vin din iarbă, pe sub iarbă, din pământ, pe sub pământ, din izvoare, pe sub izvoare, din oase, pe sub

Mamă, clopotul de aur nu m-a sunat, pasărea de aer încă nu m-a cerut deși mă doare sângele și nordul meu se desfrunzește. Trec ostenite

Amiezile ne vor patrunde rabdatoare, ca o putere ce vine si pleaca, si va fi o liniste ce doare, o durere care se-neaca. Apoi soarele va fi tot

Ne protejeaza cine, iubito, care zeu pantrunde-n carnea noastra si ne imbraca chipul? El ne scrasneste piatra, calcandu-ne nisipul, mereu

Ca pasărea voi cânta, ca iarba voi crește, mă voi risipi ca ploile, ca soarele voi lumina, asemenea pământului, roditor, voi fi, ca un descântec

- Pentru Emmi, cu dragoste - Acasă, iarba verde aproape de mugure, - vai, cum îi place să geamă sub pași! – o simt cum îmi sărută glezne și

Pământ al strămoșilor mei, fruct amar, te rotești în mine înnobilându-mă: gust luminos de toamnă. Aici sunt flăcări de comori, flăcări de