Rabindranath Tagore›Poezii

El îmi șopti: \"Dragostea mea, înalță-ți ochii\" L-am mustrat, spunându-i: \"Pleacă\" – și el nu s-a mișcat. Cu mâinile mele prinse în ale lui –

Culege această floare, ia-o repede – să nu se ofilească și-n praf să se destrame! Dacă nu are loc în coroana Ta, cinstește-o cu mâna Ta,

Când îmi poruncești să cânt, mă semețesc de trufie; dar privesc spre fața Ta și lacrimile-mi umplu ochii. Tot ce-i aspru și urât în viața mea

Cântul meu și-a despuiat podoaba. Eu nu mai pun trufie-n el. Podoabele-ar împiedica unirea noastră, s-ar pune între noi și foșnetul lor ar

Copilul ce se înveșmântă cu mantie de prinț și poartă la gât lanțuri aurite pierde toată plăcerea jocului; la orice pas se-mpiedică-n podoabă. De

Caut har înaintea Ta, îngăduie-mi o clipă odihnă lângă Tine! Lucrările ce le fac, le voi sfârși mai apoi. Pustie de vederea feței Tale, inima

Tu m-ai făcut nesfârșită așa a fost plăcut înaintea Ta: o gingașă cupă ce-o deșerți și o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață, un flaut de trestie

Viața vieții mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, știind că pe fiecare mădular odihnește atingerea Ta de viață dătătoare. Mereu

Vreau să fac din viața mea un lucru simplu și drept – un flaut de trestie, pe care universul să-l umple cu muzică.