poezie
de Rabindranath Tagore(2006)
1 min lectură
Mediu
*
Mergeam în lungul drumului, fără să știu de ce, după ce
Amiaza trecuse și crengile de bambus susurau
Umbrele alungite se agățau cu brațele întinse de picioarele luminii
Care, se grăbea. Păsările-osteniseră de cântec.
Mergeam în lungul drumului, fără să știu de ce.
Drumul îngust, șerpuit, trece de-a curmezișul multor câmpii
De muștar și crânguri de mangotieri.
Trece prin fața templului din sat, pe dinaintea târgului de lângă vadul râului.
M-am oprit în fața acestei colibe, fără să știu de ce.
Era cu ani în urmă într-o zi vântoasă de martie;
Murmurul primăverii era ațâțător și florile de mangotier cădeau în pulbere.
Învolburată apa tresărea și atingea doar în treacăt vasul de-aramă așezat pe mal.
Gândesc la această vântoasă zi de martie, fără să știu de ce.
Umbrele se adâncesc mai mult, cirezile se întorc în țarc.
Lumina-i cenușie pe șesu-nsângerat.
Și țăranii așteaptă podul la țărm.
Încet, fără să știu de ce, mă întorc pe urma pașilor tăi.