Copac m-oi face
Copac m-oi face, dacă tu ești floare Și dacă floare ești, m-oi face rouă! Tot rouă, dacă rază ești, de soare Să ne unim ființele amândouă! Iar
Mă chinuie amar un gând...
Mă chinuie amar un gând: Pe-o pernă,-n pat, să mor zăcând! Să veștejesc ca floarea ce suspină, De-un vierme tainic roasă-n rădăcină; Să mă topesc
Cântecul câinilor
Cântecul câinilor Vuiește vifor crunt Sub cerul înnorat, Ai iernii gemeni prunci. Zăpada, ploaia, cad. Ei și? La vatră-avem Și noi un
Durerea e un ocean
Durerea e un ocean Durerea e un ocean. Și bucuria, oare? O perlă mică-n marele noian. Sus până s-o aduc, poate, sfărmată, moare.
Cand nu iubeste, inima-i un sloi
Cand nu iubeste, inima-i un sloi ; Si cand iubeste, e-o vapaie vie. Acesta-i raul. Dar din doua rele Care-i mai bun ?… doar Cerul stie !
Împotriva regilor
Copiii - știm - nevoie au de jocuri; Demult, pe când erau doar țânci cu toane, Popoarele-și făcură jucării Ciudate: tronuri, purpuri și
Adică, unde-ajunge omul?...
Adică, unde-ajunge omul?... Adică, unde-ajunge omul? Socrate, Ce-a băut otrava Și gâdele ce i-a întins-o, Ajuns-au în același loc? Oh, nu se
Nobilul
Nobilul Pe scândură-i întins tâlharul Să fie ciomăgit. A smuls, furat-a, știe dracul Și ce-a mai săvârșit. Ci, opintindu-se, tot strigă: “
Nu piere sufletul ...
Nu piere sufletul, fireste, Dar nici nu trece-n alta lume… Aicea, printre noi, ramane, Pe huma sta si pribegeste, In alte vremi, mi-aduc
Cui pe cui
Cui pe cui Vai, spinarea, ce mă doare, S-a sfârșit! Nea vecinu-a bumbăcit-o Îndrăcit. Fie-i brestemat ciomagul Noduros! Ẫl cu care-a
Gând risipit în vânt
Gând risipit în vânt Vremea toată-n drum spre casă Mă gândeam, anume: Mamei, de demult lăsate, Ce cuvânt voi spune? Ce cuvinte îi voi
Mâniei
Incepi sa seci, manie, De cataracte plina, Salbatic rau de munte, Ce te-aruncai cu vuiet In negrele prapastii Zvarlind spre ceruri spuma!... Sa
De ești bărbat, bărbat să fii
De ești bărbat, bărbat fii, Nu o paiață doar, De soartă azvârlită Ici-colo, iar și iar. Potaie-i soarta, latră-n drum; Întotdeauna, ea Pe
Versurile mele
Viata mea-i copacul poeziei Si frunzele-i sunt versurile mele; Dar toate se vor vesteji odata, Cand va cadea uitarea peste ele. Si nici sa
Când nu iubește, inima-i un sloi
Când nu iubește, inima-i un sloi Când nu iubește, inima-i un sloi; Și când iubește, e-o văpaie vie. Acesta-i răul. Dar din două rele Care-i mai
Cum de rămân nespânzurați
Cum de rămân nespânzurați Cum de rămân nespânzurați Acești nerușinați și hoți?... Poate doar pentru că nu sunt Atâția arbori pe pământ De care