Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Visul meu

Traducere de Nicu Porsenna

de Paul Verlaine(2005)

1 min lectură

Mediu
Prin straniu-mi vis, adesea, îmi trece surâzând
Femeie neștiută ce-aș vrea să-mi fie dragă,
Și să-i fiu drag, și firea să-și schimbe când și când
Și totuși, neschimbată, cu drag să mă-nțeleagă.
Căci mă-nțelege tainic, și sufletu-mi plăpând
Spre ea nu mai purcede cu mistice cuvinte;
Ea singură, pojarul pe fruntea mea fierbinte
Mi-l răcorește gingaș cu ochii ei, plângând.
E brună? Blondă? -N păru-i e foc de auroră?
Nu știu. Numirea-i însă e dulce și sonoră,
Cum poartă-nvinșii vieții, în dureros secret.
Privirea-i de statuie contemplă de departe,
Și-n vocea-i calmă, gravă, se modulează-ncet
Chemări de glasuri scumpe care s-au stins în moarte.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Paul Verlaine. “Visul meu.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/paul-verlaine/poezie/visul-meu-108003

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.