Torcătoarea
de Paul Valéry(2010)
1 min lectură
Mediu
Lilia... neque nent.
Stând dreaptă, torcătoarea-n fereastra azurată
Unde grădina melodioasă-adoarme lină;
Vârtelnița cea veche tot sforăind o-mbată.
Sătulă, bând azurul, să pieptene-o calină
Șuviță, care-n mâna sfioasă i se-mbie,
Ea stă visând și micul ei cap treptat se-nclină.
Un pom și purul aer urzesc o sursă vie
Ce, suspendată zilei, stropește din plăcere
Cu pierderi de petale grădina-n trândăvie.
O tijă,-n care vântul fugar odihnă cere,
Își pleacă-n van salutul de grație-nstelată,
Cedându-și roza vechei vârtelniți în tăcere.
Dar adormita toarce o lână izolată;
Misterioasă, umbra gingașă i se țese
Prin degetele fine, și care-adorm, filată.
Alene vis angelic se deapănă prin dese
Rotiri, și-ntruna-n fusul cel blând încrezătoare,
Cosița ondulează sub mângâieri alese...
Azurul se maschează sub mari grămezi de floare,
O torcătoare-n frunze și-n străluciri încinsă;
Tot cerul verde piere. Ultimul pom dispare.
Sora ta, marea roză-n surâs de sfântă-aprinsă,
Îți parfumează fruntea incertă cu virgina
Ei respirare, pe când tu lâncezești... Ești stinsă-n
Fereastra azurată unde torceai blând lâna.
(traducere de Ștefan Augustin Doinaș)