Corona
de Paul Celan(2009)
1 min lectură
Mediu
Toamna-mi mănâncă foaia din palmă: suntem prieteni.
Descojim, învățându-l să meargă, timpul din nucă:
Timpul reintră în coajă-napoi.
În oglindă-i duminică,
în vise se doarme,
gura spune-adevăr.
Ochiu-mi coboară-n adânc spre sexul iubitei:
Ne privim, spunem întunecimi,
Ne iubim precum macul și cu memoria,
Adormim ca vinul în scoici,
Precum marea în raza de sânge a lunii.
Îmbrățișați stăm la geam, ne privesc ei din stradă:
E timpul de-acum să se știe,
E timpul ca piatra să dea-n fine floare,
Ca nezăbovirea să bată-ntr-o inimă.
E timpul să fie timpul.
E timpul.