Poezii
de Pablo Neruda(2005)
2 min lectură
Mediu
Pablo NERUDA (Chile)
POEMA 12
Pentru inima mea ajunge pieptul tău,
Pentru libertatea ta ajung aripile mele.
De pe buzele mele va ajunge pînă la cer
Ceea ce dormea în sufletul tău.
În tine e iluzia de fiecare zi.
Ajungi ca roua pe corole
Subminai orizontul cu absenta ta.
Într-o eternal fugă precum e valul.
Am spus că-n vînt cîntai
Ca pinii si catargele
Ca ele înaltă si tăcută esti.
Si te întristezi dintr-o dată ca o călătorie.
Primitoare ca un drum vechi.
Sălăsluiesc în tine ecouri si voci nostalgice.
Eu mă trezii si uneori emigrează si fug
Păsări ce dormeau în sufletul tău.
POEMA 15
Îmi placi cînd esti tăcută căci parcă esti absentă,
Si mă auzi din depărtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare că ochii ti-ar fi zburat
Si se pare că un sărut si-ar pecetlui buzele.
Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plină de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.
Îmi placi cînd esti tăcută si parcă esti îndepărtată
Si parcă te plîngi, fluture în soaptă.
Si mă auzi din depărtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasă-mă să tac si eu cu tăcerea ta.
Lasă-mă să-ti si vorbesc prin tăcerea ta
Luminoasă ca o lampă, simplă ca un inel.
Esti precum e noaptea, tăcută si înstelată
Tăcerea ta e stelară, atît de îndepărtată si de simplă.
Îmi placi cînd esti tăcută căci parcă esti absentă.
Distantă si îndurerată ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros că nu e adevărat