Omar Khayam›Poezii

În astă-seară vinul mă-nvață-un sens mai pur: Cu sînge cast, de roze, paharele ni-s pline, Iar cupa-i modelată din închegat azur. Și noaptea-i

O, vino cu bătrânul Khayyām, și vezi de-nvață Înțelepciunea-i sfântă: știm că această viață E-un zbor înfrânt, iar restul atât e - o

În juru-acestei roze plutește-o fină boare. E-un nimb fragil de ceață? Vrej de parfum e oare? Un rest din vălul nopții e părul tău de maur?

Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem, fermecatoare Faptura plamaduita din roua si eter! Cite minuni ca tine zeflemitorul cer De mii de ori schimbat-a in

De-aș avea o pâine, zilnic, să nu pier, acoperiș pe creștet și-un umil ungher, să nu fiu stăpân, nici rob al nimănuia- ah! ferice-atuncea

Sus pe boltă-atârnă-n spațiu ditai taur, altu-i poartă-n spate pulberea-i de aur... Între-acești doi tauri, uite-mi-l pe-Allah, câți măgari mai

Să-ți faci puțini prieteni. Din tine nu ieși. Căci prea des falsitatea credința ne-o înfrânge. Când ți se-ntinde-o mână, \'nainte de-a o

Un om prin lume trece. El nu e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei. Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi Că nimenea

În zori intr-o taverna s-a auzit un glas: „O, voi nebuni de viată! Voi, tineri veseli! Vinul Turnați-l iar in cupe, ‘nainte ca destinul Cu

Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine. Tu bucură-te astăzi! Atâta iți rămâne. Ia cupa și te-așază sub luna de cleștar, Căci mâine poate

Miresme cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunțare, virtuți căinți și rugi: Cenuși pe care

Nimic n-au să te-nvețe savanții. Dar alintul Suav al unor gene o să te instruiască Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul, Căci țărna e

Privește! Trandafirul se leagănă în vânt. Ce pătimaș îi cântă de sus privighetoarea! Bea! Ca să uiți că vântul va scutura azi floarea Și va

Somn pe pământ, somn sub pământ. Atât. Sus, jos, doar niște umbre înscrise de destin Într-un răboj de taină, cu filele de vânt – Unii se duc

Vreau doar o cupă plină, o pâine pe jumate Și-o carte de poeme. Și dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine Niciun

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: „Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”. Cum poate el să simtă în zori uimirea firii Și

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereții. Mi-e dor de vinu-acesta în care infloresc Surâsurile toate. Chiar aspru-l prețuiesc. Nu mă certați. E

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține. Și totuși, doua zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri

Acest vas fu odată un biet îndrăgostit Gemând de nepăsarea unei femei frumoase. Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit Suavul gât cu-atingeri

Dumnezeu ne-a lăsat cel mai scump dar dintre toate: Iubirea – jarul, lava – Așa cum unor plante Le-a dat otrava.

Sărmane om, nimica tu n-ai să știi vreodată. Nimic din ce-nconjoară această oră tristă. Încearcă să-ți faci Raiul, promis de zei odată, Aici,

Nu-ți răsădi în suflet copacul întristării, Ci răsfoiește zilnic a desfătării carte. Bea vin și poartă-ți pașii pe căile-ncântării, Căci

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulți ani din viată. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul

Am întrebat Savantul și-am întrebat și Sfântul, Sperând c-au să mă-nvețe suprema-nțelepciune. Și dup-atâta râvnă atât se poate spune: Că am