Omar Khayam›Poezii

Am venit pe lume-mai bogată-i ea? Voi pleca din lume-pierderea-o fi grea? vai, cine-mi va spune pentru ce din pulberi m-am iscat, și-n

TrăieȘte azi! Ce treabă-avem noi cu Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru? Amenințe cât vor Rustum sau Zal, Cheme Hatim la Supă – nu te

Azi nu mai bea vin David cel Divin, Deși se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin!" Cât cântă privighetoarea-n Roze, Să beau Vin Roșu vreau... și să

Adu-mi ăst rubin în cupa de cleștar, cu dulce șopot, adu-mi ăst prieten-sfetnic al oricărui om ce-i slobod! Întrucât durata lumii pământene-i

Am întrebat Savantul și-am întrebat și Sfântul Sperând c-au să mă-nvețe suprema-nțelepciune. Și, dup-atâta trudă, atât se poate spune: Că am

Acest vas fu odată un biet îndrăgostit Gemând de nepăsarea unei femei frumoase. Iar toarta era brațul ce mângâia mâhnit Suavul gât

Ai grijă, în putere cât timp încă mai ești Să ieși de sub povara a ceea ce iubești! Regatul frumuseții se va sfârși-ntr-o zi, Din mâna ta, o

Cei mai de seamă înțelepți, savanții – adevărate torte vremii lor – S-au perindat prin bezna lumilor, Au bâiguit câteva fraze, făcând neînțelesul

Aici e doar Arena unde-o zi Ca un Sultan domnești, pentru a fi Trăsnit apoi de Ferrash* cel Urât Și Morții dat plocon, cât ai clipi. rubaiat

Am avut profesori străluciți. M-am bucurat de progresele și de succesele mele. Când mi-amintesc de savantul care am fost, îl compar cu apa

Avui vestiți maeștri. Făcusem mari progrese. Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar Cu apa ce ia forma impusă de pahar Și

Atâta duioșie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi și-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Și-acum, De ce sunt toate

Ce?! Voi fi în Rai recompensat Că n-am căzut plăcerii în Păcat — Sau pedepsit ca Debitor într-un Contract inexistent? Ce troc

Amfora-asta-a fost ca mine un nebun de dor și jale, rob gemând în lanțuri negre: cârlionții dragei sale. Toarta asta de pe gâtul amforei a

Am venit, de unde? Unde duce drumul? Care-i rostul vieții? Tainele sugrumu-l. Câte inimi pure — Roata de Azur Arde-n scrum și pulberi!

Să cheltuim averile acum, Înainte s-ajungem umbră, fum; Țărână în Țărână -acolo mergi: Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar

Cum aș putea zbura-n altă lumină? O nouă dragoste cum aș avea? Când ochii-n lacrimi tot mereu suspină Nimic de lacrimi nu mai pot

Cum ce-am dorit eu n-a fost dorit de Dumnezeu, Cum ar putea deci dreaptă a fi dorința mea? Dacă ce El dorește, oricum, e bun mereu, Tot ce

Sărmane om, tu nu vei știi niciodată nimic! Tu nu vei lămuri niciodată măcar unul din misterele care ne-nconjoară. Fiindcă religia îți

În zorii dimineții, când ceru-i de azur Să ții în mână cupa cu vinul cel mai clar; De adevăr se zice mereu că e amar; Vreau vinu-atunci să fie,

Iată, prin acest Caravanserai Ca ploaia au trecut cămile, cai, Derviș, Șeic... Cum i-a chemat Soarta, Toți au plecat, alai după alai. rubaiat

Dervișule, dezbracă această haină scumpă De care nu știai când te-născut! Mantia sărăciei te prinde bine încă, Lumea va spune: îl știm, e-acel

Sculați! Soarele-a risipit Aștrii De pe Câmpia Nopții și-albaștrii Ochi ai zilei se oglindesc peste Turnul cel Mare – mii de piaștri! rubaiat

Sunt unii care beau? Ce-ți pasă ție? Defectele nu ți le vezi de nas? Lasă-I în pace, nici nu știi că vinul E singurul refugiu care le-a