I. Toți norii spoveditu-s-au pământului: Locul lor un alean al meu l-a luat. Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul Unei mâini fără

Cu primul strop de ploaie a fost ucisă vara S-au umezit cuvintele care dădeau lumină stelelor Cuvinte cu o singură destinație: Tu! Spre cine

Mică mare verde de treisprezece ani De mult aș fi vrut să te înfiez Să te trimit la școală în Ionia Să-nveți mandarina și absintul Mică mare

Hoinăream prin văzduh și strigam În primejdie fiind să mă ciocnesc cu fericirea Am ridicat o piatră și am țintit departe Soarta prevestită

De-ndrăgostit ce-am fost și locuind de veacuri în adâncul mării am învățat și scrisul și cititul Încât acum pot să văd la adâncime mere înapoi

1 Am întors spre mine moartea ca o uriașă floare a soarelui: S-a ivit golful Andramytinos cu așternutul învălurat al mistralului O pasăre ținută

I Vise și vise-au venit La ziua de naștere-a iasomiilor Nopți și nopți în albele Insomnii ale lebedelor Roua se naște în frunze Precum în

Mi-amintesc, era Aprilie când am simțit prima oară greutatea trupului tău. Corpul tău: argilă și păcat. La fel ca în prima noastră zi pe

Pentru că te iubesc și în iubire știu să merg, ca luna plină, pretutindeni, presar iasomie peste piciorul tău mic din așternuturile