Dialogul vântului cu marea
de Nina Cassian(2004)
1 min lectură
Mediu
-Sunt călătorul ciudat,
fără chip, pe câmpiile zării.
În părul meu, păsări solemne se zbat.
Sunt marele dușman al nemișcării.
-Vântule, nu vreau răscoală. Nu încă.
Mă sperie acestă voce: tu.
Nu-mi zdrobi trupul tânăr de stâncă.
Vântule, nu. Încă nu.
-În somnuri, în sare, ai timp să te-ntorci,
în culcuș de nisipuri inerte.
Ci eu vreau să sun cu o mie de orgi,
frumoaso, triumful tău verde!
-Mă tulbur...Mușchi de apa-ncordez.
De dragoste, cânt!
Fluidă, înaltă, din albie ies
Să fiu vânt, sa fiu vânt!