Dialog in vis
de Nicolae Sirius(2003)
1 min lectură
Mediu
Dialog în vis
Mă visa aseară-un orb...
și știam...
și încercam,
răsucindu-mă pe-un pat
de nuiele verzi de brad
ce mi-l oferise-n dar,
să mă scol, dar iar cădeam.
Þie orbule,-i spuneam,
cu ce ochi ți-e dat să vezi?
Insă el nu-mi răspundea.
Spune-mi orbule,-am strigat,
dinspre ușă înspre mine vine-un cal
sau e doar sunet de potcoave ce cândva
pe aici s-au prins de lutul
ce acum răsună clar?
Dar el trupu-ncet mi-a luat
și m-a dus tăcut spre-un geam
cu vedere spre neant.
Eram eu pe-același pat
și-am văzut cum voi pleca
de acolo-nlăcrimat
alergând necontenit
dinspre-o vale pe un deal
cum el gândul și-l urca.
Și l-am întrebat în vis:
cum e soarele,-i bătrân?
El mi-a prins mâna
trecând-o
peste umarul lui stâng-,
și mi-a luat și mâna dreaptă
și mi-a prins-o de un ram
ce cădea dinspre fereastră
peste ochiul lui bolnav.
Spune-mi, orbule,-am strigat,
Luna ce-ar putea să nască?
Timpul ar putea să crească?
Dar el talpa mi-a luat
și mi-a prins-o-n palma lui
legănându-mă tăcut
din apus spre răsărit
să adorm în visul lui.