Ferapont
de Nichita Danilov(2008)
2 min lectură
Mediu
Deasupra mea stă fratele Ferapont. Și-a lăsat o barbă pînă la brîu. El veghează
peste tot ce scriu eu. Poartă un fel de rubașcă și e încins la mijloc cu o frînghie din
scoarță de tei. Seamănă mult cu
Fiodor Mihailovici Dostoievski.
Dacă fac cumva o micuță greșeală de stil, el îmi scapă o pietricică în cap.
”Fii atent, fii atent, frate Nichita, îmi spune. Fii atent,
toate astea s-ar putea să te coste scump.“
Cînd nu știu exact unde să pun virgulă și ezit între un punct și o virgulă, el mă
corectează.
”Toate astea nu mai au nici o importanță, îi spun. În psaltirea modernă nu se mai
folosesc multe semne de punctuație.“
”Tu, totuși, să le folosești, să le folosești. Nu se știe nimic niciodată. Cine știe ce
vremuri mai vin! Trebuie să fii foarte atent și prevăzător. De asemeni, ar trebui să
postești mai mult și mai mult să te concentrezi asupra ta. Mai puțin să visezi la femei.
Să fii un adevărat egumen.“
”Toate astea nu mai au importanță acum, îi răspund.
Vremurile sînt altfel, s-au schimbat mult. Lumea nu mai postește. Cît despre fe-
mei. . .“
”Tu, totuși, să nu uiți niciodată ce-ți spun! Să fii foarte, foarte atent. . .“
Fratele Ferapont are ochi albaștri și blînzi.
Deși e trist nu l-am văzut plîngînd niciodată.
Are o voce groasă și cîntă tot felul de psalmi.
Aș vrea să-mi moi pana și să scriu cu tristețea acestor priviri. Dar el stă mult
deasupra mea și oricît de sus mi-aș ridica mîna, tot nu i-aș putea atinge ochii.
Deasupra fratelui Ferapont stă fratele Lazăr.