Îngerul
de Nichita Danilov(2008)
1 min lectură
Mediu
Un trabuc lung fumează Îngerul în fața ferestrei
pe care o ține deschisă pe piept.
Oricine îl poate zări la miezul nopții aici,
stînd ghemuit la măsuță, concentrat
asupra unor cărți de joc.
Un bărbat tînăr va veni dinspre Răsărit
cu ochii foarte verzi și haină albastră.
De pletele lui vor atîrna toate femeile brune
din acest Oraș,
ca niște bănuți de aramă.
Și un bărbat înalt, trecut de prima tinerețe,
va veni dinspre Miazănoapte,
cu ochii triști, încercănați de alcool,
înveșmîntat într-o mantie cenușie.
De gîtul lui se vor agăța toate femeile
cu ochii verzi din Oraș,
ca niște bănuți de aur.
În fața Îngerului vor veni
bărbatul tînăr și bărbatul bătrîn.
Bărbatul tînăr în costum de călărie;
în chip de călugăr, bărbatul bătrîn.
O săptămînă întreagă vor juca zaruri;
o lună întreagă, zi și noapte, cărți.
Își freacă mîinile Îngerul în fața ferestrei
aburite de frig:
Fum de țigară mult timp va stărui în încăpere,
scrum și mucuri, și sticle, pe jos.
Ei își vor pierde bănuții de aur și aramă.
El – aureola de paie
pe care a pierdut-o de mult.