Cântic de dor și of
(îngânat după niște cântice lăutărești ce se pot auzi prin multe cârciume)
de Miron-Radu Paraschivescu(2006)
2 min lectură
Mediu
O să cânt o viață-ntreagă
după a care mi-e dragă,
o să cânt ca un nătâng
doar de boală - să nu plâng!
Că era gagica neichii
să-i săruți poala scurteichii,
cu buze de micșunele,
mușcar-ar neica din ele!
Și de mândră ce erea
m-apucă la lingurea
doar când mă gândesc la ea.
Mi-a zis că dacă mi-e dragă
să mă împrumut la bangă
și să-mi pui dantura-ntreagă.
Dar nici eu nu m-am codit,
gologani am abulit
și mi-am pus dinți auriți
ca boierii pricopsiți.
I-am luat rochie de tafta,
papucel de catifea
și-am dus-o prin mahala
ca să vază cine-o vrea
că e amureaza mea.
C-am iubit-o și-o iubesc
și tot v-o istorisesc,
măcar că mă pârpălesc.
Uite mintea mea a proastă:
să mă car de la nevastă
și să mă duc cu-o putoare
nespălată pe picioare
să mă curăț de parale.
Dar n-am fost de vină eu,
bătu-mi-o-ar Dumnezeu!
Cum făceam o pășitură,
hop și ea! în bătătură;
mergeam la biserică,
dar ea-mi pune piedică;
dac-o luam de subsori
îi mirosea gur-a flori.
Și ca să mă bage-n streche
punea și-un mac la ureche.
Să spuie care-o cunoaște
cum era de dată-n paște;
că, bătu-o-ar stelele,
și-a tras și sprâncenele,
subțirel, pe lângă coadă,
de-mi suci mintea năroadă.
P-urmă, ce să vă mai spui?
Umblam după ea hai-hui
și unde se fandosea
că este gagica mea.
Și mă lua îndelicat,
numa-n șoapte și oftat,
când eram la ea în pat.
Of, pupa-o-ar mă-sa rece,
că dorul ei nu-mi mai trece!
Eu credeam că-i doar a mea;
dar, pitită sub perdea,
la toți fanții se gimbea...
Și-ntr-o seară, din pridvor,
cum trecea un roșior,
a ieșit la drumul mare
și-a fugit cu el călare.
De-atuncea s-a tot dus
și eu am rămas mofluz,
singurel, să bat din buză,
vascrisu ei de farfuză!