Cîntec de rinocer
de Mircea Dinescu(2004)
1 min lectură
Mediu
Ca rinocerul care-atacă trenul
încerc să trec de treizeci de ani
dar îngerul meu purul și obscenul
s-a prăbușit lovit de bolovani
fiindcă a fost zărit plutind pe arii
de un țăran lucrat de viziuni
și-acum îl țin sub bîta lor pîndarii
să-l stoarcă de mirare și minuni:
“O hi lăcusta care-mpunge orzul
sau fluturele îngrășat cu pai
sau pasăre cum o arată torsul
sau viespea albă ce ucide cai
că d-aia parcă s-a rărit porumbul
și laptele s-a subțiat în vaci
că umblă gîza asta grea ca plumbul
și paște catifeaua prin copaci,
țineți-o bine ca să-i dăm cu prafuri
otrăvitoare și chemați țigani...”
Aud roind în jurul meu tarafuri
și-ncerc să trec de treizeci de ani.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mircea Dinescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2004
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Mircea Dinescu. “Cîntec de rinocer.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/mircea-dinescu/poezie/cintec-de-rinocerIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
