Adolescență
de Mihu Dragomir(2006)
1 min lectură
Mediu
Vânt, dumbrăvi, și optsprezece ani ...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută ...
Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mîzgălită, printre ablative,
cu distihuri șchioape și naive ?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărți de poezii,
și în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară ...
Dunărea-și plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
amețea, de-atâția nuferi, luna
și-nvățasem vorba : totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
către-o țară de tăceri și stuh.
Gânduri – pescărușii din văzduh.
Sărutarea, caldă și învoaltă,
avea gustul murelor de baltă,
dulce-nsângerată și-amăruie,
anafor ce din străfunduri suie.
Pe nisipul plăjilor de aur
soarele ne-a-ntins cununi de laur,
fata mea de Dunăre și șoapte,
fata mea cu păr de miazănoapte ...
Hei, dumbrăvi de vise și castani,
vânt, nisip, și optsprezece ani ...