victoria invataturii
de Jean de La Fontaine(2005)
2 min lectură
Mediu
Victoria învățăturii
vecinilor mei pentru care faptul de a dărui o vorbă bună sau un gest frumos înseamnă a fi fraier,
***
După cum o să vedeți,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveți:
Un bogat-semeț și prost-
Și-un sărac ,-băiat isteț.
Sând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat , om certăreț
Pretindea că-i mai de preț
Și se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(banii au și ei un rost:
merite dau celui prost!)
-Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ți se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poți tu să dai ospețe cum dau eu?…
Te văd citind.La ce-ți servește în viața,
Când ai palatul în pod - o chichineață-
Și vara porți , ca iarna, aceeași haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce știu să-și cheltuiască banii.
Cu mesele și luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum știi prea bine,
Atâția meseriași și negustori
Și câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul așa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Și iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, orașul le-a distrus.
În alt oraș săracul, om cult și renumit,
Fu găzduit, cinstit și răsplătit,
În timp ce bogătașul , acum sărac și prost,
Rămase fără adăpost…
Pățania a limpezit gălceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunțele de aur.
Invătătura-i pururi un tezaur.