Sari la conținutul principal
Poezie.ro

O picătură de soare

de Ion Panait(2009)

1 min lectură

Mediu
Vă sfătuiesc să nu mâncați stridii, sunt
pline cu ochi morți de ingenuitate și tristețe
ca trandafirii răsăritului, de păsări încercând
să semene cu o escortă de cai albi.
Valsul exilului - vagi evantaie de ochi albaștri
lascivi ca gândurile nude ale paradisului, aici
frunzișul zboară în fluturii ce se lovesc de pragul
impasibil al rugului și își depun apoi în zori
văpaia moartă a parfumului de sălcii.
Nu știe toamna dacă unde te duci greșeala
se spală - în roua licăritoare a grădinilor,
„aici nu se moare niciodată” stă scris în lucruri -
în uitătura decăzută de înger a stridiilor
o picătură de soare zâmbește și-apoi vâslește
spre țărmul de aur al portocalilor.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
114
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Ion Panait. “O picătură de soare.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-panait/poezie/o-picatura-de-soare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.