Și ai să mori, iubito...
Antichitatea durerii – Editura Vinea – 2005
de Ion Caraion(2021)
1 min lectură
Mediu
Se tunde iarba. Se cosește fânul.
Pământu-i o felie de pâine grunjoasă.
Bătrâna cenușă a zilei. Bătrânul
nopții craniu de pâine. Ce-ți pasă,
neiubito... Aici lumea se imită.
Abia zgârii puțin, că sub coaja
părelniciei viermuie iadul.
Se-aruncă resturi. Ciuruie găurită
mreaja cerului. Fadul
cer prefăcut în gunoaie
și-acoperind stele. Ești poezia prin casă
(cu pomeții și ochii vineți de ghionturi,
cine te-a bătut femeie frumoasă?)
a zodiacului nostru... Orașul se-nmoaie,
Întineriri fără mit. Câmp fără orizonturi.
Aici lumea se imită, țara-i de ploaie.
Abia zgârii puțin și țâșnește absurdul.
Femeie frumoasă, ai să pleci în războaie
și-ai să mori, neiubito. Dintr-o tigvă de câine,
sinuoasă ca apa, strecurată ca furtul,
iarba răsare prin ceață. E ieri? E mâine?
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Caraion
- Tip
- Poezie
- An
- 2021
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Caraion. “Și ai să mori, iubito... .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-caraion-0008275/poezie/si-ai-sa-mori-iubitoIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
