Rebeca
Dimineața nimănui – Ed. Tineretului 1967
de Ion Caraion(2021)
1 min lectură
Mediu
Două spectre mute ca doi vornici
și-una goală – plină de tuleie.
Beam toți trei în fundul unei grote.
Ea vorbea mult, tu tăceai mult.
Șerpii umbrei șovăie pe ziduri –
și-i spunea Rebeca... Da... Rebeca...
Și-am chemat-o blând la masa noastră:
părul negru-i gâlgâia în noapte.
Gata parcă viața să-și încheie,
ne-a privit cu ochi de disperată.
Lujer mic, de smoală, cu dinți hulpavi.
Curge sânge din inima mea și râd.
Sfeșnice de-argilă-ardeau pe masă
creanga lumii fumega-n pahare,
beam toți trei în grota-ntunecoasă
și-i spunea Rebeca... mi se pare.