Pasărea urgiei
Volumul: Omul profilat pe cer 1945
de Ion Caraion(2009)
1 min lectură
Mediu
La marginea vieții zăceau
oamenii veacului întunecat,
privindu-se unii pe alții ciudat
asemeni cavalerilor Sfântului Graal.
-Nu mai avem rodii nici pâine.
Tâmplele – tâmplele înoată în sânge;
o pasăre slobodă plânge
sub ceruri zbârcite ca foamea.
Nici veacul acesta, nici el
nu-i al nostru – și minte;
rămâne un cuvânt negru, fierbinte
de spus în fiecare zi lângă ușă.
Cuprindeți pădurea acestui ev-mediu
și ea nu-i decât o pată, un ton
Ochiul lunii de pe țărmul breton
se despleteste-n orasul-asediu.
Simt liniștea cu somnul-rotund
plimbandu-se-n aquareau neștearsă,
mâna care intră pan’la fund
în inima parcului arsă.
Un iepure galben se culcă
neîntrebat sub lunetă
și seamănă a baltă de păcuri
trupul lui, sub cuțitul împuns în carpetă.
Odată cu luna intrară
prin case miresme de fân;
bolnavul, rotundul plămân
al cetății își azvârle casca afară.
E un sfert de oră reculegere lăsat.
Muzeul cu bătătura sa largă,
tras de-o pasăre slobodă, aleargă
prin peisajul ca un pom retezat.
Oxidări, oxidări...
Parcul a fost o flacără mare.
Pe fundul oceanului, seara
au trecut turme de arbori de sare.
Seceta, drumul, ereții
și munții, vânătoarea, platanii.
Zăceau la marginea vieții
oamenii veacului – stranii.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Caraion
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Cuvinte
- 193
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Caraion. “Pasărea urgiei.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-caraion-0008275/poezie/pasarea-urgieiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.