Carnet lapidar
de Ion Caraion(2009)
1 min lectură
Mediu
Ne depărtăm...În noi destinul sună - grav metal
cu tot ecoul înăuntru: cancer. Parcă
suntem o gaură neagră und\' se-ncarcă
vagoane cu porumb oriental.
Câțiva întârziați mai dau din cap
(nu știu dacă putem vorbi sau doar
agonizăm...) se-mpung pe trotuar
ideile, din frunte la ciorap.
Multicolor, prin păcură răzbat
semnalele; de-aici se duc și trenurile noastre...
În zvârcolirea mutelor dezastre
ne luăm de piept, murim cu-adevărat
atât: într-o celulă din inimă pe care n-o cunoașteți.
Luminile scriu roșii, pe peroane,
hamalii urcă sacii în vagoane -
rămâneți arbori! voi, gânduri aspre, pașteți!
Oricum, e tot ce face-un muribund
- călătoria asta ne sugrumă...
Ne ocolesc cei buni ca pe o ciumă
și nu coboară scările din fund.
Dormiți! În nepăsarea voastră - scundă sală -
se recunoaște râma; se târâie gândacul;
vi-i frică să vorbiți de dracul!
Un deget e-n gunoi. Cinci mâini de fier se scoală.
Marginalii: - La podul din Pădurile Nevroză
delirul crește straniu din portret,
picherul negru gâfâie - amanet
la linia ferată cu hipnoză.