între mine și mine țărmul sarmatic roșiatic și pustiu platou cu mireasmă de măslin sălbatic între mine și tine acest hublou această oglindă

Văzută de sus gura ta are culoarea siropului crud de vișine mai ales când gemete dulci o deschide iar limba șerpească întinde pe buze licoarea

Te voi regăsi femeie de la margine de lume pe faleza arsă de brume în decembrie în vântul purpuriu al orientului pe țărmul încărcat de sare

Februarie e luna lupilor flămânzi Și a poemelor negre În februarie mi-e foame de dragoste Acum apa a înghețat în fântâni Acum gheața are

Alunec pe Lacul de Vest în dimineața lăptoasă către Munții Soției Secundare încărcați de ceață, chiparoși bătrâni cât o dinastie și arbori de

ehe dragul meu tu știi poate mai bine cât ne-am chinuit și cât ne-a ros melancolia cât ne-am suflat cenușă peste cenușa ochilor și încă n-am

la vârsta de mijloc se-arată extazul vigorii sub lumina șuie cernută prin norii leneviți în penumbre de jad la anii de mijloc carnea se

Sub arbori înalți ca flăcări galbene începe înaltul și se risipește între frunze absent - mângâietoare plutim în aerul albastru și-atingem cu

Ești icoană a feminității din alt veac: Cu trup divin și păr de iarbă dulce; Cu ochi copilăroși sub genele uituce; În văzul loc cad în genunchi și

SUS PE GOLCIN Sus pe muchea Golcinului în ierburi învolburate sub vântul roșu de-apus la marginea de cer a pădurii de fag pe covor de tufe de

Munții sudului sub streașina înghețată a cerului flori purpurii sub prima zăpadă în grădina din față deasupra ferestrei sub streașina de șiță de

Greu de tot se face lumină, E tot mai târziu în această viață. Peticele de zăpadă din grădină Închipuie schimbarea mea la față. Greu s-a

Femeie: mamă, amantă, fecioară, cu trup de cucuteni și de vioară mă ispitești cu risipa de frunze a veacului lipsit de zăpadă umbră fugară

mergeam spre undeva nu era foarte departe nici uimit nici foarte atent nu eram poate doar la nevăzutul fâlfâit din frunzișul înroșit a

Născut pentru a fi liber în labirintul de ziduri al orașului palid înălțat într-un mileniu însorit de altă seminție locuit acum de barbari și-n

Þărmul meu acesta ar putea fi Viața mea ar putea fi aceasta Lângă marea zbuciumată Ce-și vălurește creasta Sub vântul întunecat de la

Io, Barbarul am năvălit la porțile orașului în crucea nopții am căzut în genunchi jegos și tumefiat dinspre vânturile fierbinți ale Asiei de

Iată cum se-nșiruie cuvinte și silabe, litere și tăceri, limpezind melancolia, precum caii înzăpeziți și înghețați pe drumul de-ntoarcere din