BUCÃTÃRIA DRAGOSTEI
de IOAN RADU VÃCÃRESCU(2005)
2 min lectură
Mediu
Văzută de sus gura ta are culoarea
siropului crud de vișine
mai ales când gemete dulci o deschide
iar limba șerpească întinde pe buze
licoarea putred de dulce
de parcă-ar fi salivă stoarsă din stafide
Sub ochii-mi injectați de mireasma grea
de dragoste îndelungă
umerii tăi sunt carne catifelată și fierbinte
zvâcnind în palmele-mi de piatră
ca respirația ta la respirația mea să ajungă
Sânii-ți de nea cu vinișoare ca cicoarea
rotunzi ca iriși dilatați de somnul fără vise
cresc ritmic în crunta-mi lovire
ispitindu-mi vigoarea
și-nflorind ca în noapte miresme încinse
de-argintate narcise
Sub ocheada-mi fulgerătoare mijlocul tău
subțire și-ndoit ca un țipar deșirat
stă rostuit
în echilibru fragil pe stejarul masiv al mesei
de-ale bucătăriei bunătăți afumat
de palme și coapse îndelung lustruit
Sub privirea-mi dureros de verticală
și meșteșugul de casap învățat
bucile și coapsele tale cresc din mine
și stau cu genunchii agățați de aerul piperat
înlănțuiți de pieptu-mi ca aripi
de zbor retezate
îndemnându-mi bărbăția să-nvrednicească
favoarea de-a te-ncepe
când nici nu mai gândeam c-ar fi să fie
când nici nu mai visam la dulcea-mpietate
Sub privirea-mi lăsată pe spate
ca a unui organist în al artei fugii final extaz
floarea ta de chiparos
e-nfundată când pe-apucate
cu petalele răsfrânte pe dos
când chibzuit și alene
de mădularul viteaz
ca și când ar fi aproape-ndestulat
în de sine putere
și ca secera lunii curbat
mai roșu ca mărul ionatan în octombrie
și mai vârtos ca vânăta cu cap borcănat
Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004
Despre aceasta lucrare
- Autor
- IOAN RADU VÃCÃRESCU
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 252
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
IOAN RADU VÃCÃRESCU. “BUCÃTÃRIA DRAGOSTEI.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ioan-radu-vacarescu/poezie/bucataria-dragosteiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
