XIHU
de IOAN RADU VÃCÃRESCU(2005)
1 min lectură
Mediu
Alunec pe Lacul de Vest
în dimineața lăptoasă
către Munții Soției Secundare încărcați de ceață,
chiparoși bătrâni cât o dinastie
și arbori de ceai verde,
privind da sub copertina barcazului
spre pagoda nouă
ce se înalță pe malul întomnat
și se pierde într-o țară nouă,
în care alunec pe apa vie –
spre pagoda socialismului cu față chineză
la care m-am convertit,
și port eșarfă vișinie
la gâtu-mi încordat de fierbințeala apei din termos,
oferită de barcagiul zâmbitor,
care-mi trage cu ochiul
iar Ding îmi traduce că e afrodisiacul suprem
pentru oricare iluzorie sau reală iubire,
deși crezusem că-i doar o cană simplă de porțelan
pe masa rotundă și rotitoare
alunecând pe uriașe frunze de lotus
în restaurantul preferat al lui Ciu En-lai,
în decor de arbori albaștri
și cocori aurii, -ntr-o vâltoare
de dincolo de punctele cardinale ale istoriei –
și poate chiar așa se întâmplă cu toate,
oglindite în luciul catifelat al ceaiului verde
și al penelor imperiale muiate
în ceață de aur,
undeva spre munții poetului Wan Wei,
într-o dulce și prietenoasă singurătate,
într-o virtute nouă de regăsit coclaur.
Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004