Sfîrșitul copilăriei
de Ileana Mălăncioiu(2013)
1 min lectură
Mediu
Copilăria marginea de joc
Și-o strînge între amintiri fugare,
Doar luna ca o piatră norocoasă
De sub pământul umezit răsare
În pătrățelele șotronului uitat.
E prea masivă luna pentru joc,
Aș despica-o-n uliță la noi,
Dar mi-a rămas c-o zi rochița mică
Și mi-ar străfulgera genunchii goi.
De-a baba oarba ne jucăm acum,
Sosește dragostea la ochi legată,
Mă prinde sprijinind al nopții zid,
C-o sărutare ochii mi-i închid,
Și trec apoi cu brațele deschise
Peste șotron în joaca mea nebună
De parcă am alunecat pe lună.
Volumul PASÃREA TÃIATÃ 1967
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ileana Mălăncioiu
- Tip
- Poezie
- An
- 2013
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Ileana Mălăncioiu. “Sfîrșitul copilăriei.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ileana-malancioiu/poezie/sfirsitul-copilarieiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
