Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Rugă

de Ileana Mălăncioiu(2013)

1 min lectură

Mediu
Să mi se ia pentru o vreme trupul,
să rămîn suflet și atît,
să plîng cum plîng sufletele singure
cînd li se face urît.
Să mi se lase amintirea că am fost
trup și suflet odată,
să mi se lase chinul vinei mele
și dreptul de-a fi judecată.
Să-not în marea lui cea mare
și să mă-nfricoșeze înotul,
din cînd în cînd să fii și tu alături
și-apoi să cred că ai pierit cu totul.
Să nu îmi fie clar cuvîntul Lui,
să-ncerc să-l aflu și să mă-nspăimînt,
să mi se lase toată îndoiala
pe care am avut-o pe pămînt.
Volumul PESTE ZONA INTERZISÃ 1979

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
105
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Ileana Mălăncioiu. “Rugă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ileana-malancioiu/poezie/ruga

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.