Peste zona interzisă
de Ileana Mălăncioiu(2003)
2 min lectură
Mediu
Doamne, iar îmi este frică,
Un cal alb cu pielea scrisă
Cu vechi cântece de moarte
A scăpat din frâul lui
Și începe să mă poarte
Peste zona interzisă.
Șaua roasă de lemn dulce
Lunecă încet sub mine
Și nu știu cât mă mai ține,
Am rămas pe greabănul
Ascuțit de mâna ta
Nu mai mult decât ajunge
Să mă poată spinteca.
Mă lipesc de el cu totul
Și-ntind mâinile spre coama
Argintie și spre botul
Lung înșurubat în sine
Ca o trâmbiță de foc
Înălțată către tine.
Cresc vertebrele sub mine
Ca vechi aripi lungi de os
Care bat încet de dorul
Dus al unei alte lumi
Pregătindu-l să-și ia zborul
Îl izbesc plângând în pântec
Și-n tăcerea brusc lăsată
După ultimul cuvânt
Îi simt coasta în picior
Ca pe-un os ce mi s-a frânt.
M-am rostogolit în gol
Dar mai sunt încă legată
Cu lanțul lui de vertebre
Pe care am fost purtată.
Calule cu botu-n sus,
Calule cu pielea scrisă
Cu vechi cântece de moarte,
Nu mă mai târî prin pietre,
Stai – e zona interzisă –
Cheamă-ți mânzul să mă poarte
Înapoi pe șaua veche
De lemn dulce spre câmpie
Că ți-l las să pască-n voie
Și-i dau vin în loc de apă
Cum îți dam odată ție
Și ți-l pup pe botul cald
Și-n zori îi pieptăn chiar eu
Părul lung al coamei ude
Cu-un piepten din osul meu...
Calul nu mă mai aude.