VIII (Ce scrumieră noaptea)
de Ilarie Voronca(2010)
1 min lectură
Mediu
Ce scrumieră noaptea pentru cenușa pomilor pe creste
Plecarea aprinde focuri de artificii sub țeastă
Dar unde te întorci fântânile nopții sug aurul potecilor
Și botul beznelor răscolește troscotul cerului
Ca huruitoarea leproșilor apropierea întunericului se vestește
Spaimele te întâmpină la răspântii precum în carnaval măștile,
Pocnește dușumeaua văzduhului
Ca un țignal se întrerupe tăcerea
Lăcustă noaptea țâșnește pe frunza auzului.
Te închipui acar pe căile stelelor
Miști în pleoapă un macaz și se prăvălesc vagoane luceferii
Cerescul mecanic se tulbură în beteala privirii
Bucla cometelor trece peste fruntea lacului
Și pe sticlă răsuflării planetele sună precum măzărichea de gheață
Spală batistele vorbelor în spuma vocilor
Mulțimea se încinge ca o pădure în august
Arma crește o fierbințeală toridă către grinzile cerului
E o rătăcire prin bâlciuri
Și ca liane se împletesc în jurul tău gesturile
Mulțimea clocotește precum vegetațiile la cingătoarea pământului
În gavanoasele nopții se amestecă licorile inimilor
Și pe deasupra șovăie, dansatoare pe sârma privirii, luna.