Cină cu Jeanne Coppel
de Ilarie Voronca(2009)
1 min lectură
Mediu
Arborele surprins la fereastră
Pe care farmecul vostru a poftit
În oglinda serii inerte
Desenează un chip mândru.
Umbra se lungește în cameră
Ramuri și frunze n-au urmat
Prudente în visul acesta
Ce-l vor cuprinde brațele voastre atât de vii.
Să lăsăm zidurile să-și desfacă
Aripile în această plecare promptă?
Trifoi pe masă și căprifoi
Cu mireasmă de parc vechi.
Aerul a păstrat urma atât de pur
Mai muzicală decât un pian
Ca ultima zăpadă în martie
Cântec ce se trezește în adânc
Dar arborele a lunecat unde coardele
Au scuturat acordurile lor surde
Notele au prevăzut această ordine
Ca să primească rădăcină și trunchi.
Când elogiul e în gură
Vinul binecuvântat al privirilor voastre
În noaptea când septembrie se mișcă
La semnalele verzi ale unei gări
Văzurăm ținuturile clare
Covoare din depărtata Oltenie
Pământuri ale uitării ciocnite
Ca pahare la acest ospăț
Domniei-voastre care dați atâta Doamnă
N-aș putea aduce acest poem
Plin de fauna sufletului
În cercul arcă a lui Noe?
(traducere de Sașa Pană)