Trăsnetul
de Horia Furtună(2010)
1 min lectură
Mediu
Îmi las de-o parte cartea
În care nu mă lămurii:
Privesc în sus
Și spre apus;
De câtva timp mă cată moartea
Ascunsă-n norii plumburii.
De patru zile se-nvârtește,
Prin bărăgane mari ca smoala-n cer plutește;
De patru zile se rotește, se oprește,
În larg potop de ploi se prăbușește;
De patru zile vine-ntr-una
Furtuna
Ce trăsnește.
Cătându-mă din loc în loc,
C-un uruit universal,
Se-nfig în câmp, în casa-n deal
Săgeți adânci de foc.
Se luminează lumea toată
La fulgerul prevestitor.
Pe cine vrea? Pe cine cată?
Nu vreau să mor!
În răpăiala colosală
Se prăbușește, zguduind mereu
Pământul greu,
Un trăsnet! Inima e goală
În pieptul meu!
Nu sunt destul de frământat
De rele, de-ndoieli și de dureri?
Pe cine cauți nencetat,
O, trăsnete ce-ntr-una cazi?
N-a fost pe ieri, pe-alaltăieri...
Va fi pe azi?!...